“Arhitectura penitenciara a devenit o preocupare reala in tarile cu o economie dezvoltata, atat din dorinta de a schimba spatiul anost al acestor centre, precum si datorita nevoilor detinutilor de a duce o viata decenta intr-un spatiu cat mai aproape de standardele unui mediu necontrolat. Astfel, architectii si arhitectii de interior trebuie sa faca fata provocarii de a crea un spatiu functional si in acelasi timp corespunzator minorilor privati de libertate.

Secolul XXI incearca sa gaseasca o noua tipologie de organizare a penitenciarului, bazata pe reabilitare, libertatea activitatilor si formare profesionala. Minorul este incurajat sa se implice in cat mai multe activitati, unele dintre ele chiar in afara mediului punitiv, dar acest lucru trebuie sustinut cu un sistem bine pus la punct.

Cerinte spatiale in proiectarea unui centru educativ

Rolul arhitectului este acela de mediator al acestui mecanism de securitate, incercand sa nu distruga personalitatea si psihicul individului privat de libertate, dar in acelasi timp sa nu-l lase sa uite motivul pentru care au ajuns in acea stare sau sa subaprecieze gravitatea faptei. Cu alte cuvinte, arhitectul trebuie sa prezinte o alta perceptie asupra pedepsei, fara a ignora normele de siguranta impuse de acest tip de constructie.

Arhitectura carcerala trebuie sa raspunda normelor de securitate prevazute pentru un centru de detentie sau educativ, in asa fel incat sa nu creeze un spatiu rigid, apasator, cu o influenta negativa asupra psihicului minorilor detinuti. In fiecare mediu institutionalizat exista o discutie intre cei ce se ocupa de securitate si cei ce proiecteaza spatiul.

Securitatea presupune a ingradi oamenii, a ii pedepsi si a le diminua gradul de violenta, cu scopul de a ii face mai receptivi fata de metodele de recuperare.

Proiectarea unui centru de detentie nu este ceva ce are loc in fiecare zi, ea tine cont de nevoile societatii si de lipsurile acesteia.  Astfel, ea trebuie sa fie foarte bine argumentata, fiind obiectul de unificare a minorilor defavorizati cu comunitatea. Arhitectul trebuie sa aiba in minte toate necesitatile unui astfel de spatiu si sa le integreze prin design si gandire critica. Scrierile lui Foucault expun sapte maxime universal valabile pentru a defini starea pozitiva dintr-un penitenciar: principiul bunei pedepse, al clasificarii, al modularii in timp a pedepsei, al muncii ca obligatie si drept, al educatiei, al tehnicilor de supraveghere si al institutiilor alternative. Acestea, alaturi de conceptele de arhitectura ale locuirii functionale, stau la baza proiectarii unui centru benefic pentru transformarea si reabilitarea delincventului.

In interiorul unui astfel de centru se creeaza in timp o comunitate, ce functioneaza dupa propriile reguli si legaturi interumane, asemanatoare din punct de vedere al dimensiunilor si vietii cotidiene oricarei comunitati libere. Ca in orice grupare de indivizi, unde se imbina spatiul rezidential de locuire cu cel al activitatilor sociale (educatie, comert), centrul de detentie intruneste in oarecare masura aceleasi caracteristici. Desi toate functiunile sunt importante, unitatea de locuit are cel mai mare impact asupra indivizilor deoarece este spatiul in care vor petrece cea mai mare parte a timpului. Celula devine astfel microcosmosul personal care sustine reabilitarea detinutului, prin arhitectura, configuratia si posibilitatea de personalizare a spatiului


Paul T. Leahy Center, Worcester, MA- Perete Mural.  All images by Richard Ross for Juvenile In Justice


Un centru pentru minori trebuie proiectat astfel incat sa indeplineasca cat mai bine cerintele indivizilor ce se vor afla la un moment dat in el, fara a neglija protejarea comunitatii din zona. Daca acestia deranjeaza in vreun fel comunitatea, aceasta nu le va permite ulterior integrarea in societate, facand ca pana si cele mai bune programe de recuperare sa dea gres.

Alegerea amplasamentului pentru un astfel de loc trebuie sa presupuna ridicarea unui numar mare de probleme: care e atitudinea comunitatii, care sunt institutiile situate in apropiere, ce posibilitati exista pentru efectuarea anumitor activitati in afara centrului, ce specificatii tehnice trebuie luate in considerare (de exemplu regimul de inaltime din apropiere ce ar putea periclita gradul de iluminare natual al centrului).  Desi a fost o perioada cand s-a preferat ca amplasamentul unor astfel de unitati sa fie cat mai departe de societate, dand nastere la o izolare teritoriala, este important de mentionat ca astazi este de preferat ca centrele sa fie in centrul oraselor/ in zone aflate in oras, asigurand in acest fel continuitatea geografica si teritoriala intre cladirea penitenciarului si tesutul urban. Astfel, detinutii nu se simt ignorati de societatea in care se doreste reintegrarea. Incinta si intrarea intr-un astfel de centru constituie elemente de relatie cu arhitectura orasului, exprimand puterea programului.

Cu alte cuvinte, amplasarea necesita o localizare capabila sa sustina o comunicare viabila cu comunitatea, o conexiune eficienta si cu alte dotari educationale sau cu zone dedicate activitatilor sportive/culturale, accese, retele, etc. Izolarea nu este o optiune in acest caz.

Flexibilitatea este una din cele mai mari cerinte pentru un centru. Aceasta caracteristica se reflecta in diversitatea spatiilor, a mobilarilor. In acelasi timp, functiunile trebuie clar delimitate. De exemplu, functia de locuire trebuie pozitionata astfel incat sa beneficieze de suficienta lumina naturala, sistem optim de ventilatie, materiale naturale, toate creand un spatiu orientat asupra nevoilor indivizilor.

Functiunile pot fi diferentiate atat prin pozitionare, cat si prin caracteristicile spatiale, forma acestor spatii, inaltimea, nivelul de iluminare, etc. De asemenea, culoarea mobilierului sau a finisajelor poate sa difere de la camera la camera. Se pot folosi o varietate de texturi, culori si materiale pentru a accentua flexibilitatea spatiului.

Absenta ferestrelor sau prezenta lor cu dimensiuni minime contribuie la aceast ambient rigid, de constientizare a mediului institutionalizat. Minorii nu trebuie sa se simta inchisi sau constransi in vreun fel de spatiul in care locuiesc temporar. Ferestrele verticale, inguste si inalte pot fi o solutie buna pentru golurile unui astfel de centru, daca in cazul ferestrelor de dimensiuni mari ar trebui folositi prea multi montanti ce ar da impresia unei custi. In cazul unui centru nou construit, gratiile sau grilajele mari, grele, din metal sunt de evitat.  Intr-un centru educativ ele nu sunt necesare, iar intr-un centru de detentie ele pot fi inlocuite cu solutii estetice mult mai potrivite.


All images by Richard Ross for Juvenile In Justice


Usile intr-un astfel de spatiu trebuie sa fie foarte rezistente, cele din metal fiind cele mai potrivite pentru ca au un grad ridicat de securitate si nu pot fi stricate asa usor. Acestea vor fi prevazute cu mijloc  fonoabsorbant pentru a reduce zgomotul. Usile trebuie sa aiba prevazuta o mica suprafata ce poate fi deschisa pentru a permite supravegherea de catre gardian si trebuie deschise in afara pentru a impiedica blocarea deschiderii acesteia de catre delincventii rau voitori. Balamalele usilor trebuie sa fie prevazute in exteriorul camerei pentru a preveni orice accident.


Macon Youth Facility, Macon, Georgia, All images by Richard Ross for Juvenile In Justice


Un astfel de program va starni intotdeauna reactii negative din partea comunitatii in care urmeaza a fi amplasat, de aceea rolul arhitectului se intinde si spre a incerca sa explice comunitatii importanta unui astfel de program prin modelele formale propuse. Arhitectura influenteaza in mod direct atat locuitorii centrului, cat si testutul urban si comunitatea in care acesta va fi integrat. Inevitabil, viata unui detinut este direct afectata de cladirea in care isi savarseste masura educativa – arhitectura in sine are potentialul de a crea un efect de durata in schimbarea pozitiva a delincventului. ”


Arh interior Alexandra Paun, extras din Lucrare de Disertatie

“ROLUL ARHITECTURII DE INTERIOR IN MEDIUL PENITENCIAR”

 

Leave a Reply